De ce sa votam candidatii PSD Arges pentru Colegiul nr.6 Stefanesti?

27 nov 2008

Radu VASILICA pentru Camera Deputatilor si Serban VALECA pentru Senatul României!

O întrebare legitima a oricarui alegator este de ce sa voteze pentru candidatii PSD Arges în Colegiul nr.6 Stefanesti si nu pentru ceilalti competitori la functiile de parlamentari?
Iata numai câteva motive, din punctul meu de vedere:
- atât eu, Radu Vasilica, cât si colegul Serban Valeca, locuim în Stefanesti, în colegiul în care candidam, suntem oameni de-ai locului; prin urmare, problemele si îngrijorarile dumneavoastra sunt si ale noastre, iar rezolvarile le vom gasi împreuna;
- facem parte dintr-o echipa redutabila de candidati, cea a PSD Arges. Este o echipa de profesionisti, de argeseni, o echipa care a demonstrat ca vrea, stie si poate sa înfaptuiasca lucruri bune în judetul Arges; aceasta echipa parlamentara este, cu siguranta, cea mai buna din Arges si una dintre cele mai bune la nivel national;
- votându-ne pe noi vom putea realiza acea legatura de colaborare fireasca, neconflictuala, între Primarii - Consiliul Judetean - Parlamentul României si Guvernul tarii. Românii, în general, si argesenii, în special, sunt oameni seriosi, muncitori, carora le plac lucrurile asezate si bine facute, nu certurile permanente dintre diferitii reprezentanti ai statului; prin votul pe care îl veti acorda PSD aceste certuri vor înceta, pentru ca noi ne vom apuca serios de treaba din momentul în care vom primi încrederea dumneavoastra;
- suntem oameni bine pregatiti în domeniile noastre de activitate (Radu Vasilica în economie, iar Serban Valeca în energie nucleara), cu o buna experienta în domeniu, fiind cadre didactice la Universitatea de Stat din Pitesti. Dorim sa punem priceperea profesionala de care dispunem în slujba locuitorilor din Colegiul nostru;
- avem experienta administrativa necesara pentru a face fata în Parlamentul României (Radu Vasilica se afla la al doilea mandat de consilier judetean, în timp ce Serban Valeca a fost deputat si ministru al Cercetarii în cadrul Guvernului);
- fiind membri ai singurului partid important de stânga din România (Partidul Social Democrat), ne intereseaza în primul rând soarta celor multi, a oamenilor care traiesc din munca cinstita si al caror nivel de trai ne-am propus sa îl crestem în mandatul care urmeaza;
- daca ati avut încredere în cei 71 de primari PSD pe care i-ati votat la nivelul întregului judet si în presedintele Consiliului Judetean Arges, domnul Constantin Nicolescu, pe care tot dumneavoastra l-ati reales în iunie 2008, va rugam sa aveti încredere si în candidatii PSD Arges pentru Colegiul nr.6 Stefanesti: Radu Vasilica pentru Camera Deputatilor si Serban Valeca pentru Senatul României. Noi va oferim speranta pentru o viata mai buna!

Va rugam sa veniti la vot în data de 30 noiembrie 2008 si sa puneti stampila pe pozitia numarul 5 de pe buletinul de vot, pe candidatii PSD Arges! Va multumim!

inapoi la lista de articole