„Protestul magistraţilor începe să semene cu un şantaj instituţional”

21 sep 2009

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Într-o declaraţie de presă făcută astăzi, 21 septembrie 2009, deputatul PSD de Argeş, Radu VASILICĂ şi-a exprimat regretul faţă de decizia magistraţilor şi a personalului auxiliar de a-şi continua protestele începute încă din luna august.

„Nu pot decât să îmi exprim dezamăgirea faţă de această decizie de continuare a protestelor magistraţilor, dezamăgire pe care cred că o încercăm cu toţii şi atunci când aflăm despre infractori periculoşi eliberaţi pe motiv că, pentru un anumit judecător, aceştia nu prezintă pericol social, sau când anumiţi procurori decid neînceperea urmăririi penale în dispreţul adevărului, ori când ni se semnalează anumite procese care au fost judecate strâmb".

De asemenea, Radu VASILICĂ a declarat că acest protest este la limita prevederilor constituţionale, încălcându-se, într-un fel, prevederile articolului 21 din Legea fundamentală, cu privire la accesul liber al cetăţenilor la justiţie, aliniatul 3 menţionând faptul că „părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil".

„Acest protest, care începe să semene cu un şantaj instituţional, a durat deja prea mult, mai ales că magistraţii sunt singura categorie bugetară care a obţinut creşteri semnificative ale coeficienţilor iniţiali prevăzuţi în grila unică de salarizare, dar şi singura categorie de bugetari ale căror sporuri vor putea depăşi limita de 30% prevăzută în lege", a declarat deputatul PSD.

Din păcate, acest protest a creat numeroase probleme prin amânarea sau nesoluţionarea cauzelor într-un timp rezonabil, deşi magistraţii şi personalul auxiliar erau prezenţi la serviciu şi semnau condicile de prezenţă, pentru a nu le fi afectate veniturile salariale.

Radu VASILICĂ: „Reluarea activităţii în instanţele judecătoreşti ar fi un gest de bun-simţ faţă de justiţiabilii din România, dar şi faţă de celelalte categorii de bugetari, care nu dispun de aceleaşi mijloace de constrângere instituţională, şi care, prin comparaţie cu magistraţii, se simt nedreptăţiţi".

Pentru a facilita o astfel de comparaţie, ataşăm un document din care reiese venitul brut (inclusiv sporuri) al unui judecător de la Curtea de Apel Piteşti, înainte de data pensionării, în luna noiembrie 2008. Suma de 16.528 de RON vorbeşte de la sine despre anumite niveluri de venit din sistemul judiciar, comparativ cu celelalte categorii de bugetari.


Biroul de presă al PSD Argeş
21.09.2009

inapoi la lista de articole