Radu Vasilica in campanie la Cepari, Suici si Salatrucu

2008-11-27

Pe ulita satului!

„Campania electorala nu se face din birou, ci aproape de oameni si împreuna cu ei." Asta si-a zis Radu Vasilica, unul dintre cei care participa la alegeri pentru a obtine un loc în Camera Deputatilor. Prin urmare, în ultima saptamâna a luat la pas câteva localitati din colegiul Stefanesti si s-a întâlnit cu cetatenii. „Cred ca le arat în primul rând respect, iar în al doilea rând aflu direct de la ei care le sunt problemele si voi încerca sa le rezolv, indiferent de natura lor", a spus Radu Vasilica într-un interviu la o televiziune locala acum vreo luna. Si-ntr-adevar, cel mai tânar candidat din Arges la Parlamentul României a trecut, atât cât i-a permis timpul, pe la portile oamenilor.  

  • Drum în vârf de munte la Salatrucu
    Vasilica si-a dus staful electoral si acolo unde abia o masina cu multi cai putere sub capota poate ajunge, pe vârfurile Salatrucului, localitate ea însasi aflata pe culmile înalte ale Argesului. Vreo zece oameni lucrau acolo la amenajarea unui drum vai mama lui, cum se spune, drum care face legatura între doua sate din comuna Salatrucu. Respectiva ulita are o înclinatie mare, de aceea pâna acum nimeni nu s-a înhamat s-o reabiliteze. Acolo era si primarul localitatii, Nicolae Langer, cel care a initiat de fapt amenajarea prin împietruire a drumului respectiv. Langer n-a ratat ocazia sa-i arate viitorului deputat si o scoala din localitate, acolo unde se vede cel mai bine ca investirea banilor publici s-a facut cu cap.
  • La Suici îti vine sa-ti faci casa
    Toate ca toate, dar când vezi minunea de peisaj ruginiu, de toamna, care se iveste de dupa dealurile Suicilor, mai ca-ti vine sa dai cu piciorul vietii tumultoase de la oras, sa vinzi tot ce ai si sa-ti faci o gospodarie în nordul Argesului. Presedintele Consiliului Judetean, Constantin Nicolescu, stia el ce stia când a zis ca „e pacat ca nu folosim la maxim potentialul zonei de nord a judetului Arges". De aceea a si propus masterplanul prin care si primarul Constantin Iatagan, unul dintre cei mai tineri edili din Arges, spera ca Argesul sa devina noua Vale a Prahovei. Dar asta-i alta problema. Oameni linistiti, fiecare la treburile lor, asa i-a gasit si Radu Vasilica în periplul sau electoral la Suici. Desi ocupati, multi s-au întins la vorba si parca ar mai fi stat, dar era în mijlocul saptamânii, la prânz, iar animalele îi trageau spre pasune.
  • Localnicii din Cepari cer implicare
    Desi Radu Vasilica a ajuns pe la doua-trei dupa-amiaza la Cepari, statul de vorba cu localnicii a luat ceva timp si pâna una-alta s-a lasat seara, ca asa-i în aceasta perioada. Primarul si vicele nu venisera de la Pitesti, unde fusesera sa bata la usa Consiliului Judetean pentru nu stiu ce investitie în localitate. În lipsa lor, Vasilica s-a conversat cu câtiva copii aflati pe o ulita. Le-a dat sepci, pixuri si fulare, asa cum se obisnuieste. Nu era un gest facut din obligatie, ci unul de drag; pe fata lui am vazut un zâmbet, în coltul gurii, prietenos, ca atunci când te bucuri de cine stie ce mare isprava. Si la Cepari localnicii i-au dat de înteles lui Radu ca, daca se implica în rezolvarea unor probleme, poate fi parlamentar pe viata. Conditia, o repet: interesul fata de comunitatea locala. Tocmai de aceea era acolo Radu Vasilica.

Povestea ar putea continua, dar s-a terminat ziua. Au urmat alte zile, alte localitati: Merisani, Corbeni, Cicanesti, Dârmanesti, Pietrosani, Cosesti, Domnesti, Budeasa si-altele din Colegiul Stefanesti. Or mai fi fost si în altele, dar noi doar despre astea stim. Despre restul va spunem data viitoare.

inapoi la lista de evenimente