Evenimente



1 feb 2011

Anchetatorii pun la îndoială existenţa unor clădiri avariate în 2005. Şocant este că toată lumea ştia că în 2005 clădirile despre care se vorbeşte în dosarul lui Constantin Nicolescu au fost avariate.

     

 

 

  
detalii

Petrecere de final de an la TSD

30 dec 2010
Marţi, 28 decembrie 2010, tinerii din PSD Argeş au sărbătorit împreună sfârşitul de an. Petrecerea de final de an a avut loc la sediul TSD şi a permis tinerilor să „îngroape" nereuşitele din anul acesta, dar şi să-şi amintească succesele şi acţiunile avute, pornind astfel mult mai încrezători in noul an.
La evenimentul organizat de preşedintele TSD Argeş, deputatul Radu VASILICĂ a participat şi Preşedintele PSD Argeş domnul Constantin Nicolescu, secretarul general la PSD Argeş, domnul Florin Tecău şi senatorul Şerban Valeca vicepreşedinte PSD Argeş.
detalii

Moş Crăciun a venit la copiii sărmani din Ştefăneşti

26 dec 2010
În ziua de Ajun, pe 24 decembrie 2010, deputatul Radu VASILICĂ a fost mesagerul lui Moş Crăciun la Ştefăneşti, acolo unde a oferit pachete cu dulciuri, fructe sau îmbrăcăminte pentru copiii din câteva zeci de familii nevoiaşe. Bucuria din ochii celor mici era mărturie că spiritul Crăciunului a coborât şi în casele lor modeste, dar pline de speranţă în această perioadă a sărbătorilor de iarnă.
În această acţiune, deputatul Radu VASILICĂ a fost însoţit de preşedintele PSD Ştefăneşti, viceprimarul Ion Mihalcea şi de câţiva colegi din organizaţia de tineret a PSD Argeş.
detalii

23 dec 2010
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun şi a Anului Nou urez tuturor argeşenilor să aibă parte de un Crăciun fericit alături de cei dragi, de un an 2011 mai prosper şi mai liniştit, cu sănătate, bucurie şi împliniri!
La mulţi ani!
Deputat PSD de Argeş, Radu VASILICĂ

 


 
detalii

Sedinta Ligii Alesilor Locali ai PSD pe zona Topoloveni

16 dec 2010
Miercuri, 15 decembrie 2010, la Topoloveni, deputatul PSD Radu VASILICĂ a participat la şedinţa de constituire a Ligii Aleşilor Locali PSD din zona Topoloveni, la care au fost prezenţi: preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, senatorii Şerban Valeca şi Constantin Tămagă şi vicepreşedintele CJ Argeş, Florin Tecău
detalii

TSD Argeş a organizat un manifest Ómpotriva consumului plante etnobotanice

11 dec 2010
În contextul în care, în urma consumului de plante etnobotanice, tot mai mulţi tineri ajung pe patul de spital, unii din ei din păcate au ajuns să-şi piardă şi viaţa, tinerii din Partidul Social Democrat Argeş au organizat vineri, 10 decembrie 2010, o acţiune împotriva consumului de plante etnobotanice. Acest protest este parte a unei campanii iniţiate de TSD la nivel naţional care îşi propune conştientizarea tinerilor asupra efectelor traumatizante ale consumului de plante etnobotanice, dar şi demararea unor demersuri legislative locale şi naţionale pentru stoparea acestui flagel social.
detalii

Dezbatere pe Legea Educaţiei Naţionale la Universitatea din Piteşti

11 dec 2010
Vineri, 10 decembrie 2010, deputatul PSD Radu VASILICĂ a fost invitat de către conducerea Facultăţii de Ştiinţe Socio - Umane a Universităţii din Piteşti să participe la o dezbatere academică, de tip Karl Popper, pe tema Legii Educaţiei Naţionale. Deputatul Vasilică a făcut parte din Comisia de arbitraj, alături de senatorii Şerban Valeca, Mircea Cinteză şi Mircea Diaconu.
detalii

Liga Aleşilor Locali PSD - zona Ştefăneşti

10 dec 2010

Joi, 9 decembrie 2010, în Amfiteatrul Muzeului Judeţean Argeş, deputatul PSD Radu VASILICĂ a participat la şedinţa de constituire a Ligii Aleşilor Locali PSD din zona Ştefăneşti.
Prin votul aleşilor locali ai PSD din această zonă, care cuprinde localităţile: Ştefăneşti, Băiculeşti, Cepari, Cicăneşti, Ciofrângeni, Corbeni, Coşeşti, Dârmăneşti, Domneşti, Morăreşti, Pietroşani, Poienarii de Argeş, Sălătrucu şi Şuici, a fost aprobat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Ligii Aleşilor Locali ai PSD. Ulterior, a fost aleasă structura de conducere şi au fost propuse şi dezbătute strategiile de acţiune pentru perioada următoare, cu accent pe alegerile locale din anul 2012.

 
detalii

Liga Aleşilor Locali PSD - zona Piteşti

8 dec 2010
Deputatul PSD, Radu VASILICĂ a participat miercuri, 8 decembrie 2010, la şedinţa de constituire a Ligii Aleşilor Locali PSD din zona Piteşti. Prin votul aleşilor locali ai PSD din această zonă (care cuprinde localităţile: Piteşti, Albota, Băbana, Bascov, Bradu, Budeasa, Ciomăgeşti, Cocu, Cuca, Cotmeana, Drăganu, Mărăcineni, Merişani, Miceşti, Oarja, Poiana Lacului şi Uda) a fost aprobat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Ligii Aleşilor Locali ai PSD. De asemenea, a fost aleasă structura de conducere şi au fost propuse şi dezbătute strategiile de acţiune pentru perioada viitoare, cu accent pe alegerile locale din 2012.
detalii

Liga Aleșilor Locali PSD - zona Costești

7 dec 2010
Deputatul Radu Vasilică a participat luni, 6 decembrie 2010, în comuna Râca, la ședința de constituire a Ligii Aleșilor Locali PSD din zona Costești. Prin votul celor peste o suta de aleși locali ai PSD din această zonă a fost aleasă structura de conducere şi a fost schițată strategia de acțiune pentru perioada următoare, cu accent pe pregătirea alegerilor locale din 2012.

detalii