Activitate parlamentara

vezi toate articolele

Deputatul Radu Vasilică, legi importante pentru Romānia

14 iul 2018

Radu Vasilică este unul dintre cei mai implicaţi parlamentari de Argeş. Tânărul deputat are o activitate intensă în Parlament, cifrele susţinând din plin acest lucru. Radu Vasilică are o activitate apreciată la nivelul Parlamentului, făcând parte din mai multe comisii şi a ieşit în evidenţă prin numărul mare de iniţiative legislative, o parte dintre acestea devenind legi. 

Radu Vasilică a avut zeci de propuneri legislative, dintre care o parte dintre au fost promulgate ca legi.

Prima dintre ele este Proiectul de Lege pentru modificarea art.5 alin.(2) din Legea nr.192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din adminstrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Acest proiect de lege a fost iniţiat de 14 deputaţi şi senatori şi a devenit lege pe data de 7 iunie a anului 2018.

A doua iniţiativă a deputatului argeşean care s-a transformat în lege a fost Proiectulul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Vorbim despre un proiect susţinut de peste 200 de parlamentari din partea PSD, ALDE şi UDMR şi care s-a transformat în lege în luna iunie a anului 2017.

Un alt proiect de lege important ce l-a avut printre iniţiatori pe deputatul argeşean Radu Vasilică a fost acela privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asigurării pentru accidente de muncă. Acest proiect de lege a fost iniţiat de 44 de parlamentari şi a fost promulgată prin decret pe data de 19 iulie 2017 şi o zi mai târziu a devenit lege.

Fiind la bază professor, era clar că Radu Vasilică s-a aplecat extrem de serios şi către problemele din educaţie. Acesta a fost unul dintre iniţiatorii unui proiect de lege foarte important pentru sistemul de învăţământ din ţara noastră şi vorbim aici despre proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 educaţiei naţionale. Acest proiect a devenit lege în luna noiembrie a anului 2017. Proiectul a fost iniţiat de 59 de parlamentari.

Deputatul argeşean s-a numărat printre iniţiatorii unui alt proiect de lege extrem de important. Ne referim aici la ceea ce a devenit ulterior Legea Muntelui. Acest act normativ a fost gândit să vină în sprijinul celor care îşi desfăşoară activitatea agricolă în zonele montane şi pentru încurajarea acestora şi totodată protejarea produselor obţinute de aceştia. Acest proiect a fost susţinut de 174 de parlamentari şi a devenit lege pe data de 20 iulie a anului trecut.


inapoi la lista de noutati