Activitate parlamentara

vezi toate articolele

N T R E B A R E Adresată Doamnei Ecaterina ANDRONESCU, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

31 oct 2012

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

Grupul Parlamentar al PSD

 

Î N T R E B A R E

 

Adresată Doamnei Ecaterina ANDRONESCU,

              Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

 

Din partea deputatului Radu Costin VASILICĂ

 

Subiectul întrebării: modificarea metodologiilor de evaluare a proiectelor studenţeşti şi de tineret

 

 Stimată Doamnă Ministru,

 La sesizarea unor organizaţii non-guvernamentale de tineret am constatat că în cadrul sesiunii de evaluare a proiectelor studenţeşti din luna septembrie 2012, organizată de ANST, a existat un număr important de proiecte respinse pe condiţii de formă. Unul dintre obiectivele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret este de a implica cât mai mulţi tineri în fenomenul asociativ, de a le sprijini iniţiativele şi proiectele pe care ei le gândesc şi le elaborează în timpul lor liber şi în mod voluntar.

 De aceea, considerăm că din moment ce ANST se adresează tinerilor şi nu firmelor specializate în scrierea şi derularea proiectelor cu finanţare naţională sau externă, este nevoie de o flexibilizare a metodologiilor de evaluare a proiectelor studenţeşti şi de tineret, astfel încât să se acorde importanţa cuvenită fondului proiectelor, obiectivelor şi relevanţei acestora pentru publicul ţintă şi pentru comunităţile locale din care provin ONG-urile studenţeşti şi de tineret.

 În lipsa acestei flexibilizări şi în condiţiile respingerii unui număr semnificativ de proiecte pe motive de formă, birocratice, nu se va reuşi atragerea mai multor tineri către rezolvarea problemelor societăţii, ci, dimpotrivă, îndepărtarea lor de sfera administrativă, în care au din ce în ce mai puţină încredere.

De aceea, vă întreb dacă veţi susţine propunerea de a introduce în metodologia de evaluare a proiectelor ONG-urilor studenţeşti şi de tineret o fază de pre-evaluare, în care documentele depuse să fie analizate sub aspectul respectării condiţiilor formale, cu acordarea unui termen rezonabil pentru solicitarea de către comisia de evaluare, stabilită de ANST, de clarificări şi completări din partea organizaţiilor înscrise în competiţia de proiecte.

 

 

Solicit răspuns scris şi verbal.

 

Vă mulţumesc anticipat şi vă asigur de întreaga mea consideraţie,

 

Deputat PSD de Argeş,

Radu Costin VASILICĂ


inapoi la lista de noutati