Revista presei

vezi toate articolele

„Ajung să pun lacătul pe Primărie!”

8 apr 2017 | publicat în Curierul

Primarul din Hîrseşti, referitor la creşterea salariilor:

„Ajung să pun lacătul pe Primărie!”


 La conferinţa de presă care a avut loc ieri, la sediul PSD, a fost prezent şi Ionel Moloiu, primarul comunei Hîrseşti. Printre alte subiecte luate în discuţie, Ionel Moloiu a spus că este nevoie de salarii mai mari în administraţia publică, dar că majorările trebuie făcute cu discernămînt, pentru a nu da naştere la şi mai multe discuţii între angajaţii de la stat.   

 

Discuţia a fost pornită de la creşterile salariale care sînt prevăzute de proiectul legii salarizării unitare şi faţă de creşterile care au avut loc deja în administraţia publică locală.

Plătim salariile, nu mai facem investiţii

„Totul trebuie făcut cu grijă, pentru a nu lăsa loc de interpretări, deoarece funcţionarii publici din Primărie, văzînd că salariile au crescut considerabil, au început să se manifeste. Nu în ultimul rînd au văzut că au crescut foarte mult salariile celor de la Consiliul Judeţean, iar pentru a aduce o linişte în rîndul bugetarilor este indicat ca Legea a salarizării să fie adoptată cît mai repede cu putinţă, deoarece aceasta nu va mai lăsa loc de interpretări. Trebuie să avem foarte mare grijă, pentru că vom ajunge să dăm toţi banii pe salarii şi nu vom mai putea să facem nici măcar o investiţie. În ritmul în care cresc salariile, voi ajunge să pun lacătul pe Primărie şi mă duc acasă, deoarece nu voi mai avea nici un leu pentru investiţii în comună, ci numai pentru plata salariilor angajaţilor. Investiţiile vor rămîne de domeniul uitării. Trebuie ca funcţionarii să fie mulţumiţi, să cîştige rezonabil, dar de aşa natură încît să putem funcţiona. Anul trecut, am avut patru milioane de euro din proiecte europene“, a spus Ionel Moloiu. Primarul a mai subliniat faptul că unele probleme apărute cu ceva timp în urmă în comună, legate de ajutoarele sociale, s-au rezolvat, o marte din locuitorii comunei au fost angajaţi pe perioadă nedeterminată etc. De asemenea, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL 2), primarul a anunţat că au fost depuse trei proiecte. Unul este pentru canalizare în comună şi două pentru modernizarea infrastructurii rutiere.   

Bani pentru profesori prin bugetul MEN  

La rîndul său, prezent la conferinţă, deputatul Radu Vasilică a menţionat că în Comisia de Învăţămînt s-a discutat despre o legea referitoare la încurajarea învăţămîntului profesional şi de ucenici, pentru finanţarea cazării şi mesei pentru elevii de la profesională. De asemenea, în cadrul aceleiaşi comisii de învăţămînt există şi o lege pe care a spus că vrea să o voteze şi care se referă la banii pentru salariile profesorilor, care în prezent vin prin primării. El va susţine această lege care să trimită banii profesorilor direct prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale. Un proiect de lege este cel prin care se urmăreşte ca autorităţile să le dea burse speciale elevilor şi premii căştigătorilor olimpiadelor şi concursurilor şcolare. De asemenea, la final, deputatul a mai adăugat: „Mă aştept, în calitate de profesor, ca şi actul de predare al cadrelor didactice să crească, odată cu creşterile salariale care vor avea loc odată cu Legea salarizării“. 

A. Roşu  Foto I.Tudor

înapoi la lista de articole