Revista presei

vezi toate articolele

Locuitorii comunei Șuici au sărbătorit cea de-a XIV-a ediție a Zilei Comunei. Elevi și vārstnici, premiați de primar

24 iul 2017 | publicat în Anonim

 

Locuitorii comunei Șuici au sărbătorit duminică cea de-a XIV-a ediție a Zilei Comunei. Alături de comunitate si de primarul Constantin Iatagan s-au aflat conducerea Consiliului Județean Argeș – președintele Dan Manu si vicepreședinții Simona Brătulescu si Ion Mînzîna, senatorul Șerban Valeca, prefectul Emilian Dragnea, deputatul Radu Vasilică, subprefectul Gabriel Stoian si consilieri județeni.

În sala plină a Căminului Cultural Șuici, într-o atmosferă întreținută de Fanfara “Argeșul” a Centrului Cultural Județean Argeș, au fost premiați elevii cu rezultate deosebite la învățătură, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, precum și cetățenii cei mai in vârstă ai comunei Suici.”Am oferit 22 de diplome de merit elevilor Școlii Gimnaziale ”Toma Brătianu” Șuici cu rezultate bune la învățătură, 55 de diplome de fidelitate pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, 16 diplome de longevitate pentru locuitorii comunei care au împlinit 80 de ani de viață și, de asemenea, 7 diplome de excelență pentru persoane care au contribuit la dezvoltarea comunității locale.”, ne-a declarat primarul comunei Șuici, Constantin Iatagan, care s-a declarat mulțumit de cum au decurs manifestările în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Zilei Comunei Șuici.

În semn de apreciere față de eforturile comunității în păstrarea tradițiilor și de dezvoltare a comunei, președintele CJ Argeș, Dan Manu, a acordat primăriei și consiliului local o plachetă de excelență.”Eu consider că seriozitatea învinge întotdeauna. Dacă muncești și ești serios întotdeauna ai de câștigat. Munca dezvoltă omul.”, a afirmat edilul comunei Șuici, care a prins două proiecte, din 5 câte a depus, prin programul PNDL, respectiv:
    • Sistem centralizat de alimentare cu apă în satul Valea Calului din comuna Șuici județul Argeș, proiect în valoare de 2.000.961 lei
    • Școală gimnazială Toma Brătianu sat Rudeni, comuna Șuici, județul Argeș (școala primară clasele I-IV), proiect în valoare de 843.832 lei.

 
înapoi la lista de articole